Origine cunoscută, proto-indo-europeană, probabil Vasconică, sau chiar pre-indo-europeană ... Iată istoria post-indoeuropeană a cuvântului : Cuvântul "pelasg" este cu mult mai vechi decât cuvântul corespunzător din limba greacă veche, cu care este adesea confundat, chiar de câtre mari nume printre etimologi, şi anume "pelagic". Din timpul lui Herodot mulţi au crezut că pelasgii sunt " pelagici " (ai ţărmurilor) sau aduşi de… berze (" pelargici " ). Dar astfel de confuzii erau monedă curentă în lumea grecească, atunci când nu erau raporturi ontologice cardinale trecute în sunet (sunt legături semantice, antropologice, chiar mitologice în aceste etnonime). Pentru că plaiul, prundul, pescăruşii, pelicanii şi berzele sunt des întâlnite în mitologia veche a originilor pelasgilor. În petrecerea mileniilor, cuvântul "pelasg" ilustrează următoarea lucrare a legilor fonetice:
1. "Pelasg"> Belasg
Sonorizarea labialei [ p ] : [ p ] > [ b ]
Spre orizontul anului 432 î. Hr., cuvântul Pelasg cunoaşte sonorizarea primului sunet din [ p ] în [ b ];
2. belaSG > belaG
Pierderea fricativei [ s ] : [ sg ] > [ g ]
Grupul consonantic [ sg ] pierzând constrictiva / fricativa dentală surdă [ s ] se reduce progresiv la oclusiva unică postpalatală sonoră [ g ] ; Etnonimul nostru înfăţişându-se în vremea împăratului Iustinian, către orizontul anului 551 d. Hr., drept Belag;
3. belaG > belaK
Surdizarea, palatalizarea lui [ g ] : [ g ] > [ k ]
Sunetul [ g ] permiţând, în perechea consonantică postpalatală, [ c / k ] – [ g ] surdizarea sonorei la rostire, "pelasg" devine Belac. Chiar în formarea pluralului este evidentă palatalizarea : Belagi > Belaghi > Belachi. Suntem acum la un pas de Vlahi...
Atestări ale cuvântului Belag în această formă la Jornandes ( Iordanes )
«El (Deceneu) i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască după legile naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagine...»
Prin istoricul Iordanes ( care este fie alan cum este Cassiodorus, fie dacoromâno-moesiano-got, aprox. 531 – 592 d. Hr. ), în celebra sa lucrare din anul 551 d. Hr., Getica (cap. 69), se certifică şi derivatul belagin / belagine < Belag- + suf. -in (pentru feminin: belagine) – “ceea ce este al Belagilor”
«Nam ethicam eos erudiens barbaricos mores compescuit; fysicam tradens naturaliter propriis legibus vivere fecit, quas usque nunc conscriptas belagines nuncupant...»
4. bElac > Blac
Pierderea lui [ e ] : [ e ] > [ ]
Înainte de orizontul anului 1199 d. Hr., etnonimul Belac cunoscuse deja pierderea sau sincopa lui [ e ] : ( Belac > Blac ), ori redeschiderea ei sub influenţa vocalei accentuate din silaba secundă ( Balac )
5. Blac > Vlac
Fricativizarea lui [ b ] : [ b ] > [ v ]
Se petrece în fine fricativizarea / labiodentalizarea oclusivei iniţiale [ p / b ] > [ v ] şi fricativizarea / laringealizarea dinspre plural a consoanei finale: Vlac > Vlachi > Vlah;
Atestări ale cuvântului Blac în această formă la craiul Iovan ( Ioniţă Caloianul )
« ilustrului rege al Blacilor / Valahilor (...) care constituie provincia Blaciei...»
În unele documente redactate în latina medievală mai apare şi nesincopat, cu -e- > -a-: Ioan / Ioniţă Asan
«ilustri Blacorum / Valachorum regi (...) Blaciae provinciis constituti...»
Isvor :
(Ion Pachia-Tatomirescu (2001) "Istoria religiilor", vol. I : Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică (sau Vlahică / dacoromână) Ed. Aethicus, p. 122, BOBE-5955).
Exoetnonimul
PELÁSG
Discut :
Origine cunoscută, proto-indo-europeană, probabil Vasconică, sau chiar pre-indo-europeană ... Iată istoria post-indoeuropeană a cuvântului : Cuvântul "pelasg" este cu mult mai vechi decât cuvântul corespunzător din limba greacă veche, cu care este adesea confundat, chiar de câtre mari nume printre etimologi, şi anume "pelagic". Din timpul lui Herodot mulţi au crezut că pelasgii sunt " pelagici " (ai ţărmurilor) sau aduşi de… berze (" pelargici " ). Dar astfel de confuzii erau monedă curentă în lumea grecească, atunci când nu erau raporturi ontologice cardinale trecute în sunet (sunt legături semantice, antropologice, chiar mitologice în aceste etnonime). Pentru că plaiul, prundul, pescăruşii, pelicanii şi berzele sunt des întâlnite în mitologia veche a originilor pelasgilor. În petrecerea mileniilor, cuvântul "pelasg" ilustrează următoarea lucrare a legilor fonetice:
1. "Pelasg"> Belasg
Sonorizarea labialei [ p ] : [ p ] > [ b ]
Spre orizontul anului 432 î. Hr., cuvântul Pelasg cunoaşte sonorizarea primului sunet din [ p ] în [ b ];
2. belaSG > belaG
Pierderea fricativei [ s ] : [ sg ] > [ g ]
Grupul consonantic [ sg ] pierzând constrictiva / fricativa dentală surdă [ s ] se reduce progresiv la oclusiva unică postpalatală sonoră [ g ] ; Etnonimul nostru înfăţişându-se în vremea împăratului Iustinian, către orizontul anului 551 d. Hr., drept Belag;
3. belaG > belaK
Surdizarea, palatalizarea lui [ g ] : [ g ] > [ k ]
Sunetul [ g ] permiţând, în perechea consonantică postpalatală, [ c / k ] – [ g ] surdizarea sonorei la rostire, "pelasg" devine Belac. Chiar în formarea pluralului este evidentă palatalizarea : Belagi > Belaghi > Belachi. Suntem acum la un pas de Vlahi...
4. bElac > Blac
Pierderea lui [ e ] : [ e ] > [ ]
Înainte de orizontul anului 1199 d. Hr., etnonimul Belac cunoscuse deja pierderea sau sincopa lui [ e ] : ( Belac > Blac ), ori redeschiderea ei sub influenţa vocalei accentuate din silaba secundă ( Balac )
5. Blac > Vlac
Fricativizarea lui [ b ] : [ b ] > [ v ]
Se petrece în fine fricativizarea / labiodentalizarea oclusivei iniţiale [ p / b ] > [ v ] şi fricativizarea / laringealizarea dinspre plural a consoanei finale: Vlac > Vlachi > Vlah;
Isvor :
(
Ion Pachia-Tatomirescu (2001) "Istoria religiilor", vol. I : Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică (sau Vlahică / dacoromână) Ed. Aethicus, p. 122, BOBE-5955).